
20 de școli din diferite regiuni ale Republicii Moldova vor beneficia de investiții pentru renovare, dotare și modernizare după ce astăzi, 11 iunie 2026, Guvernul a aprobat semnarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru proiectul „Reabilitarea și modernizarea școlilor din Moldova”.
Instituțiile selectate fac parte din rețeaua celor 90 de școli-model și urmează să beneficieze de lucrări de renovare capitală, modernizarea spațiilor educaționale, dotarea laboratoarelor și dezvoltarea infrastructurii digitale, astfel încât să ofere condiții de studii mai bune pentru elevi și cadrele didactice. Valoarea totală a investițiilor destinate celor 20 de școli este de 50 de milioane de euro.
Proiectul va fi finanțat printr-un pachet care include un împrumut de 40 de milioane de euro acordat de BEI, un grant de 2 milioane de euro acordat prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate și o contribuție de 8 milioane de euro din partea Republicii Moldova, prin Mecanismul de Reformă și Creștere.
Totodată, în instituțiile de învățământ vor fi renovate clădirile și spațiile educaționale, vor fi amenajate săli de clasă dotate cu mobilier ergonomic și tehnologie digitală, vor fi modernizate laboratoarele de fizică, chimie, biologie și informatică, iar bibliotecile vor fi transformate în centre de resurse educaționale cu acces la conținut digital. Proiectul prevede, de asemenea, îmbunătățirea conectivității la internet, amenajarea spațiilor de recreere și a zonelor verzi, precum și crearea condițiilor necesare pentru incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale.
„Proiectul reprezintă una dintre cele mai ample investiții în infrastructura educațională din ultimii ani și va contribui la transformarea școlilor-model în centre educaționale moderne, capabile să ofere oportunități de învățare de calitate pentru mii de elevi din întreaga țară”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Cele 20 de instituții incluse în această etapă a proiectului sunt: Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” din municipiul Bălți, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Colibași, Cahul, Gimnaziul „Galata”, Gimnaziul nr. 86, Liceul Teoretic „Mihai Marinciuc”, Gimnaziul „Nicolae H. Costin”, Gimnaziul „Decebal”, Liceul Teoretic cu Profil Sportiv „Gloria”, Liceul Teoretic „Petru Zadnipru” și Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” din municipiul Chișinău, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Ciorescu, Liceul Teoretic „Hyperion” din Gura Galbenă, Cimișlia, Liceul Teoretic Balatina din Glodeni, Liceul Teoretic Lăpușna din Hîncești, Liceul Teoretic „Boris Cazacu” din Nisporeni, Gimnaziul „Gheorghe Rîșcanu” din Râșcani, Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Rădoaia, Sîngerei, Liceul Teoretic „Constantin Stere” din Soroca, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Telenești și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Ungheni.
Rețeaua Școlilor Model este o inițiativă lansată de Ministerul Educației și Cercetării pentru a crea, în fiecare raion al țării, instituții de învățământ moderne, atractive și adaptate standardelor europene.
Articolul Investiție de 50 de milioane de euro: 20 de școli-model din Republica Moldova vor fi modernizate apare prima dată în Realitatea.md.