Un bărbat de 33 de ani din raionul Călărași este cercetat contravențional după ce a fost surprins cerșind pe o stradă din sectorul Centru al Capitalei, simulând o dizabilitate. Acesta era însoțit de un minor.
Potrivit Poliției, un echipaj a intervenit după ce l-a observat pe bărbat deplasându-se într-un scaun cu rotile și solicitând bani de la trecători. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta nu avea probleme locomotorii și folosea căruciorul pentru a stârni compasiunea oamenilor și a obține bani din cerșetorie.
Pentru fapta sa, bărbatul riscă o amendă cuprinsă între 300 și 1 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de la 20 la 40 de ore.
Totodată, Poliția va sesiza serviciile de protecție a copilului pentru a evalua situația minorului și pentru a stabili circumstanțele în care acesta a fost implicat în astfel de activități.
Oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu încurajeze cerșetoria și să anunțe autoritățile atunci când observă cazuri similare.