Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut explicații Guvernului Republicii Moldova într-un dosar în care Jurnal TV a contestat imposibilitatea de a ataca o hotărâre judecătorească pronunțată în procesul de defăimare intentat de fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu. Jurnal TV a invocat că nu a fost informat corespunzător despre ședința de judecată, iar astfel a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. De partea cealaltă, Ministerul Justiției susține că părțile pot încerca o soluționare amiabilă, în caz contrar Guvernul va prezenta observații la CEDO.
CEDO intervine în cazul Jurnal TV: Dosarul se referă la o hotărâre judecătorească pronunțată în procesul de defăimare intentat de Andrian Candu