Aceeași rețetă geopolitică: Ce au adus politicienii proruși de la Forumul din Sankt Petersburg?

Politicienii proruşi s-au întors de la Forumul de la Sankt Petersburg cu aceeași rețetă geopolitică: relansarea relațiilor cu Kremlinul și convingerea că Republica Moldova nu poate prospera fără Moscova. După fotografii de propagandă și discursuri pro-Kremlin la forumul rusesc, socialiștii au revenit la Chișinău cu ironii la adresa adversarilor politici și cu certitudinea că guvernarea va fi obligată, mai devreme sau mai târziu, să bată la ușa Kremlinului. Potrivit guvernării, socialiștii s-au întors din Rusia cu aceleași iluzii care le influențează discursul politic.