Munteanu a subliniat că procesul de atragere a capitalului străin este unul extrem de complex, care necesită eforturi susținute și nu are nimic de-a face cu „miracolele” financiare așteptate de unii sceptici.
„Eu nu știu cum își închipuie cei care critică — și sunt sigur că în viața lor n-au investit un leu — că banii o să fie aruncați din elicopter sau că cineva o să vină cu sacul. Așa nu se mai face. Sigur că se semnează un acord de intenții în care ambele părți își iau angajamente. Am avut investitori de categoria AAA, adică multinaționali și bilaterali”, a declarat Alexandru Munteanu.
El a evidențiat faptul că rezultatele obținute nu au apărut peste noapte, ci sunt rodul unei munci de echipă și al reformelor structurale implementate de autorități pentru a crea un mediu de afaceri predictibil. Totodată, acesta a remarcat că, în ciuda criticilor uzuale, mulți dintre cei care cunosc realitățile mediului investițional – în special în contextul actual, marcat de instabilitatea provocată de războaiele din regiune – au privit rezultatele conferinței cu moderație și apreciere.
Munteanu a explicat că investițiile de un miliard de euro, dintre care o treime provin din sectorul privat, reprezintă un vot de încredere în economia Republicii Moldova.
„Pentru cetățeni, aceste investiții înseamnă, cu siguranță, drumuri mai bune, infrastructură modernă, afaceri noi, locuri de muncă (în special pentru tineret), salarii competitive și perspective de carieră atractive. Înseamnă dezvoltare, înseamnă creștere economică. Aceste rezultate nu au apărut peste noapte, s-a lucrat foarte mult pentru ele”, a declarat Munteanu.
Amintim că, în cadrul Conferinței de Investiții UE-Moldova, desfășurată pe 4 iunie la Chișinău, a fost anunțat un pachet de investiții în valoare totală de peste 1 miliard de euro, menit să accelereze dezvoltarea strategică a țării și să consolideze parcursul său european.
The post Alexandru Munteanu a răspuns criticilor: Investițiile nu cad din elicopter appeared first on logos-pres.md.