Polițiștii de Frontieră din Tulcea au găsit două motoare de ambarcațiune, în valoare de peste 57.000 de lei. Cele două motoare erau căutate de autoritățile din Suedia.
„În data de 12.06.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere, ocazie cu care au identificat două motoare de ambarcațiune aflate în posesia unui cetățean român”, au transmis autoritățile.
În urma verificărilor realizate de polițiști, „s-a constatat că ambele motoare figurează ca bunuri căutate în vederea confiscării de către autoritățile suedeze”.
Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
Motoarele erau „în valoare totală de aproximativ 57.200 de lei”. Acestea „au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, au mai transmis polițiștii de frontieră.