(video) Igor Grosu, la Congresul PAS: Avem de votat lucruri neortodoxe, dar și să le reamintim cetățenilor că trebuie să muncească și să plătească impozite

Președintele reales al PAS, Igor Grosu, a declarat, astăzi, la cel de-al IV-lea Congres al partidului, că Parlamentul are de votat, în această vară, „lucruri neortodoxe, pe care ni le-am asumat, când vorbim de TVA, de restituirea TVA, eficiența colectărilor”. „Sunt lucruri pe care ar trebui să le explicăm și să le mai aducem aminte la toți cetățenii că în acest stat trebuie să funcționeze o regulă simplă: muncim, plătim impozite, din care formăm bugetul și din bugetul cela ne permitem să răspundem al solicitările lui Dan lui Mihai”, a precizat Grosu, referindu-se la ministrul Educației și cel de Externe, care au ținut discursuri de la tribuna centrală mai devreme.