Trump amenință Franța cu taxe de 100% pentru vin și șampanie: „Nu voi avea altă opțiune”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a amenințat Franța cu introducerea unor taxe vamale de 100% pentru toate vinurile și șampaniile franceze exportate în SUA, dacă Parisul nu va renunța la taxa de 3% aplicată serviciilor digitale ale marilor companii tehnologice americane.

Într-un interviu acordat publicației New York Post, Trump a declarat că i-a transmis personal avertismentul președintelui francez Emmanuel Macron.

„În caz contrar, nu voi avea altă opțiune decât să impun o taxă de 100% pentru toată șampania și toate vinurile care vin din Franța”, a spus liderul de la Casa Albă. „Tot ce trebuie să facă este să renunțe la această taxă, iar atunci nu va mai exista această presiune.”

Declarațiile au fost făcute înaintea întâlnirii dintre Donald Trump și Emmanuel Macron, programată pentru 15 iunie, în cadrul summitului Grupului celor Șapte (G7), desfășurat în orașul francez Évian-les-Bains.

Alcoolul se numără printre principalele produse exportate de Uniunea Europeană în Statele Unite. Potrivit datelor Eurostat, exporturile de băuturi alcoolice către piața americană au atins aproximativ 9 miliarde de euro în 2024. În prezent, vinurile și băuturile spirtoase exportate din UE în SUA sunt supuse unei taxe vamale de 15%.

Franța încearcă de mai mult timp să obțină eliminarea acestei taxe, după ce, vara trecută, Donald Trump și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au convenit asupra unui acord comercial între Statele Unite și Uniunea Europeană.

Taxa franceză pentru serviciile digitale este în vigoare din 2019 și se aplică veniturilor generate în Franța de companiile cu încasări de peste 25 de milioane de euro pe piața franceză și peste 750 de milioane de euro la nivel global. Măsura vizează în principal marile companii tehnologice americane.