„Creativitatea” lui Ignatiev? Îi raportează lui Krasnoselski că 50.000 de transnistreni ar fi cerut cetățenia rusă

Pretinsul ministrul de externe din stânga Nistrului i-a raportat liderului separatist despre circa 50.000 de persoane care au cerut cetățenia rusă. În același timp, Vitali Ignatiev a susținut că de la începutul anului a mediat 5 întrevederi ale lui Vadim Krasnoselski cu Oleg Ozerov.

„Raportul acordă o atenție deosebită problemei obținerii pașapoartelor rusești de către transnistreni, în contextul decretului semnat de președintele rus privind regulile speciale pentru acordarea cetățeniei ruse rezidenților republicii. Se observă că această decizie are o importanță strategică pentru consolidarea securității și protecției sociale a transnistrenilor, pe fondul instabilității regionale continue”, transmite pretinsa autoritate din stânga Nistrului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De pe 25 mai, rezidenții din stânga Nistrului s-au putut înscrie pentru obținerea cetățeniei ruse în regim simplificat. Reprezentanța diplomatică a Moscovei la Chișinău și administrația separatistă de la Tiraspol anunțau că, la o zi de la debutul procedurilor au existat 20.000 de aplicări, iar la aproape o săptămână – 36.000.

Anterior, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a numit cifrele „creativitate” și a spus jurnaliștilor că funcționarii din stânga Nistrului puteau și cifre mai mari.

VIDEO „Creativitate aplicată la Tiraspol”. Chiveri, despre peste 36.000 de transnistreni care ar vrea cetățenie rusă

De asemenea, oficialul din regiunea autoproclamată l-a mai informat pe liderul separatist despre colaborări cu pretinse organizații non-guvernamentale din Rusia, care au adus ajutor umanitar în regiune. De menționat este că, anterior, ustensile pentru spitalele din zona separatistă a Moldovei au fost aduse la Tiraspol de către Oleg Ozerov. Donația a fost făcută în cadrul unei vizete a diplomatului în stânga Nistrului, exact după o reuniune 1+1 a lui Ignatiev cu Chiveri.

Declarații de dragoste transnistrenilor, cu bisturie. O nouă vizită a lui Ozerov la Tiraspol, după reuniunea 1+1

Articolul „Creativitatea” lui Ignatiev? Îi raportează lui Krasnoselski că 50.000 de transnistreni ar fi cerut cetățenia rusă apare prima dată în Realitatea.md.