Benjamin Netanyahu, în contextul acordului SUA-Iran: „Am salvat Statul Israel de amenințarea anihilării nucleare”

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat că operațiunile militare desfășurate împotriva Iranului au eliminat ceea ce a numit „o amenințare imediată de anihilare” la adresa Israelului și au împiedicat Teheranul să obțină arme nucleare.

„Cu un acord, fără un acord – Iranul nu va avea arme nucleare. Nici astăzi, nici mâine. Cât timp sunt prim-ministru al Israelului – acest lucru nu se va întâmpla”, a declarat Benjamin Netanyahu într-o conferință de presă.

Liderul israelian a afirmat că Israelul și Statele Unite au desfășurat „cea mai mare operațiune aeriană ofensivă din istoria Israelului”, în cadrul căreia au fost lovite instalații nucleare, fabrici de rachete, obiective militare și infrastructuri ale Iranului.

„Cel mai important lucru este acesta: am salvat Statul Israel de amenințarea anihilării nucleare. Pentru că este esențial să înțelegem că Iranul se îndrepta în grabă spre obținerea unei arme nucleare chiar înainte de Operațiunea Rising Lion”, a spus Netanyahu.

Premierul israelian a susținut că, dacă Israelul și Statele Unite nu ar fi intervenit, Iranul ar fi putut obține arme nucleare, ceea ce ar fi pus în pericol milioane de cetățeni israelieni.

În același timp, Benjamin Netanyahu a prezentat un bilanț al operațiunilor desfășurate împotriva grupărilor susținute de Iran în Gaza, Liban, Siria și Yemen. Potrivit acestuia, Israelul a eliminat lideri ai Hamas, a distrus infrastructuri militare și a redus semnificativ capacitățile Hezbollah.

„Lupta nu s-a încheiat. Va trebui să ne menținem vigilența, să rămânem puternici și hotărâți să ne apărăm după cum este necesar. Acest lucru este valabil nu doar în raport cu Iranul, ci și cu organizațiile teroriste susținute de Iran”, a declarat Netanyahu.

Premierul a anunțat că Israelul își va menține prezența în zonele de securitate create în apropierea frontierelor sale și va continua investițiile în industria de apărare.

„Am spart bariera fricii. Luăm inițiativa, atacăm, surprindem și lovim pe cei care ne amenință viața. Israelul este mai puternic ca niciodată, iar Axa Răului a Iranului este mai slabă ca niciodată”, a afirmat Benjamin Netanyahu.

Declarațiile lui Benjamin Netanyahu vin în contextul în care Statele Unite și Iranul au anunțat recent un acord-cadru de pace, care urmează să fie semnat oficial la 19 iunie, în Elveția. Potrivit informațiilor făcute publice de Washington și Teheran, documentul prevede continuarea negocierilor privind dosarul nuclear iranian și alte aspecte de securitate regională.

La rândul său, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că acordul va contribui la stabilitatea regiunii și a afirmat că Iranul nu va putea obține arme nucleare. „Mulți președinți au încercat să facă pace cu Iranul și au eșuat înaintea mea. Liderii regiunii au găsit, pentru prima dată, un președinte care îi poate ajuta să obțină o pace reală”, a transmis Donald Trump.