UPDATE Ședințe la PNL și USR
PNL și USR au programate miercuri ședințe separate, în timp ce premierul desemnat Adrian Veștea încearcă să strângă susținere pentru Guvern.
Conducerea PNL a fost convocată la ora 16.00, într-o ședință online a Biroului Politic Național. USR va avea, la rândul său, o ședință la ora 18.00.
Reuniunile au loc în ziua în care Veștea ar urma să depună la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare.
Știrea inițială: Adrian Veștea a transmis că nu intenționează să renunțe la mandatul primit și că lista miniștrilor, împreună cu forma finală a programului de guvernare, ar urma să fie prezentate în cursul zilei de miercuri.
„În ceea ce mă privește atât pe mine cât și pe colegii mei care vor fi parte a guvernului, a cabinetului cu care dorim să mergem la vot pentru investire, vă asigur că noi mergem înainte”, a declarat premierul desemnat.
Premierul desemnat a anunțat că din viitorul cabinet ar urma să facă parte reprezentanți ai PSD, liberali care acceptă să intre în guvern și persoane din zona tehnocrată.
Veștea a confirmat că a discutat cu Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, și s-a declarat încrezător că acesta va face parte din guvernul propus.
PNL a anunțat, după ședința Biroului Politic Național din 15 iunie, că desemnarea lui Adrian Veștea pentru formarea unui guvern s-a făcut fără aprobarea forurilor statutare ale partidului.
Premierul desemnat a mai afirmat că pe lista miniștrilor nu se vor regăsi membri ai UDMR, dar a spus că speră ca parlamentarii Uniunii să susțină cabinetul la vot.
UDMR a anunțat marți că nu intră la guvernare, iar recomandarea conducerii formațiunii este ca Guvernul Veștea să nu fie votat.
Adrian Veștea a discutat marți și cu parlamentari din grupurile Uniți pentru România și PACE, în încercarea de a strânge voturi pentru învestirea guvernului.