S.A. „Energocom” a avertizat consumatorii despre noi tentative de fraudă în care persoane necunoscute se prezintă la domiciliile cetățenilor drept reprezentanți ai companiei.
Potrivit Energocom, escrocii invocă verificarea contoarelor de gaze naturale sau actualizarea unor informații și solicită date cu caracter personal, inclusiv informații din buletin, date bancare ori alte informații confidențiale.
Reprezentanții companiei subliniază că S.A. „Energocom” nu dispune de echipe mobile care să activeze în teritoriu și nu solicită consumatorilor, nici prin telefon și nici prin vizite la domiciliu, date personale sau bancare.
Compania recomandă cetățenilor să nu ofere informații confidențiale persoanelor necunoscute, să nu permită accesul în locuință celor care nu se pot identifica oficial și să verifice orice informație prin canalele oficiale ale Energocom.
Pentru informații suplimentare, consumatorii pot contacta Centrul de apel al S.A. „Energocom” la numărul 1309. În cazul în care suspectează o tentativă de fraudă, cetățenii sunt îndemnați să sesizeze imediat autoritățile la 112.