Comisia de la Veneția: Chișinăul a respectat standardele în cazul alegerii lui Von Hebel, dar mai are de lucru la „full vetting”

Comisia de la Veneția a ajuns la concluzia că puterea de la Chișinău nu a încălcat standardele internaționale atunci când a simplificat procedura pentru a-l putea alege pe olandezul Herman von Hebel în comisia de vetting a procurorilor. Comisia a atras atenția că aceste standarde pot fi încălcate de un plan nou, cel de extindere a vetting-ului la toți judecătorii.