Procurorii cer executarea pedepsei cu închisoarea pentru un bărbat care a încălcat repetat ordinul de protecție

Procurorii contestă sentința Judecătoriei Cahul, sediul Central, prin care un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani, pentru încălcarea repetată a măsurilor de protecție a unei victime a violenței în familie.

Potrivit Procuraturii, bărbatul a încălcat de două ori, în aceeași noapte, ordonanța de protecție emisă cu două zile înainte. Instanța îi interzisese să se apropie la mai puțin de 300 de metri de victimă și domiciliul acesteia, precum și să aibă orice fel de contact cu aceasta.

În noaptea de 19 decembrie 2024, acesta ar fi pătruns în locuința victimei, provocându-i suferințe psihice. Aproximativ două ore și jumătate mai târziu, bărbatul ar fi încălcat din nou măsurile de protecție și ar fi intrat repetat în domiciliul victimei.

Procurorii atrag atenția că nu este primul caz în care bărbatul încalcă astfel de măsuri. În 2019, acesta a fost condamnat la 4 luni de închisoare pentru neexecutarea unei ordonanțe de protecție, iar în 2020 a primit, prin cumul, 2 ani de închisoare pentru violență în familie și neexecutarea unei ordonanțe de protecție.

În 2024, un alt dosar pentru neexecutarea unei ordonanțe de protecție a fost încetat în baza actului de amnistie. În același an, bărbatul a fost condamnat și la muncă neremunerată în folosul comunității pentru aplicarea violenței împotriva reprezentanților autorității.

Procurorii consideră că suspendarea executării pedepsei nu este suficient motivată în raport cu caracterul repetat al faptelor, condamnările anterioare și conduita inculpatului. Aceștia contestă sentința și solicită revizuirea modului de executare a pedepsei.