Peste 25 de bovine, majoritatea neidentificate și fără acte de proveniență, au fost depistate într-o gospodărie din raionul Călărași de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Cazul a fost descoperit după ce, în apropierea Pieței Centrale din Chișinău, au fost depistate două semicarcase de bovină transportate în condiții neigienice și fără documente.
Carnea a fost scoasă din circuitul alimentar, iar cazul a fost documentat de medicii veterinari ai ANSA și reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare.
Ulterior, la gospodăria din raionul Călărași, inspectorii au constatat că majoritatea bovinelor nu erau identificate. Deținătorul nu a prezentat documente care să confirme proveniența și trasabilitatea animalelor și nici acte privind autorizarea sanitar-veterinară a activității.
Animalele au fost izolate și plasate în carantină. ANSA urmează să stabilească originea și statutul sanitar-veterinar al acestora. În cazul în care proprietarul nu va prezenta documente care să confirme originea, identificarea și trasabilitatea bovinelor, acestea ar putea fi sacrificate, potrivit legislației.
În perioada 8 iunie–11 septembrie, inspectorii ANSA au verificat peste 18 000 de exploatații de animale. În urma controalelor, 76% dintre exploatațiile verificate au remediat neconformitățile constatate și s-au conformat cerințelor stabilite de medicii veterinari.
Verificările au vizat identificarea și înregistrarea animalelor, documentele de proveniență și trasabilitate, condițiile de întreținere, biosecuritatea și respectarea normelor sanitar-veterinare la transport.
ANSA avertizează că lipsa identificării și a actelor de proveniență face imposibilă verificarea traseului și a istoricului sanitar-veterinar al animalelor, ceea ce poate favoriza răspândirea bolilor.
Consumatorii sunt îndemnați să cumpere carne și produse de origine animală doar din unități autorizate și din surse controlate, evitând produsele comercializate în stradă, din portbagaje sau din alte locuri neautorizate. Deținătorii de animale sunt, la rândul lor, îndemnați să verifice actele de identificare, proveniență și statut sanitar-veterinar înainte de cumpărare.