Maia Sandu a avut o întrevedere cu comisarul europeană pentru egalitate, pregătire și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib

Președintele Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu comisarul europeană pentru egalitate, pregătire și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, aflată într-o vizită în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe gestionarea situațiilor de criză, cooperarea în domeniul protecției civile, sprijinul pentru refugiații din Ucraina, egalitatea de gen și parcursul european al Republicii Moldova.

Maia Sandu a subliniat că pregătirea Republicii Moldova pentru diverse provocări contribuie și la securitatea Uniunii Europene. Potrivit șefei statului, în ultimul an Moldova și-a creat un sistem național de gestionare a crizelor, care urmează să fie dezvoltat pentru ca populația să poată fi avertizată rapid, iar instituțiile să reacționeze coordonat.

Un alt subiect a fost cooperarea în cadrul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, la care Republica Moldova participă cu drepturi depline din 2024. Prin acest mecanism, țara noastră a beneficiat de sprijin în timpul crizei energetice și după poluarea râului Nistru, provocată de atacurile rusești asupra Ucrainei. La rândul său, Moldova a oferit ajutor statelor europene, pompierii moldoveni participând în această vară, pentru a patra oară, la stingerea incendiilor din Grecia.

Oficialele au discutat și despre sprijinul acordat refugiaților din Ucraina. Maia Sandu a avertizat că atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice ucrainene ar putea genera o iarnă dificilă și a reafirmat că Republica Moldova va continua să ofere sprijin.

Pe agenda întrevederii s-au regăsit și egalitatea de gen, nediscriminarea și combaterea violenței domestice. Președinta a declarat că Moldova își consolidează mecanismele de protecție a femeilor împotriva violenței și a salutat sprijinul Uniunii Europene în acest domeniu.

Totodată, Maia Sandu a discutat cu Hadja Lahbib despre integrarea europeană a Republicii Moldova. Șefa statului a menționat că instituțiile de la Chișinău depun eforturi pentru alinierea legislației la standardele europene și a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru deschiderea tuturor clusterelor de negociere.