Două cazuri de infecție cu virusul West Nile au fost confirmate în Republica Moldova, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), unul fiind de import, iar altul a fost calificat drept autohton. Potrivit ANSP, virusul se transmite prin înțepătura țânțarilor infectați, iar în aproximativ 80 la sută din cazuri, infecția este asimptomatică sau se manifestă prin forme ușoare.