
O femeie de 54 de ani a murit într-un incendiu izbucnit în jurul miezului nopții într-o casă din satul Speia, raionul Grigoriopol, scrie presa din regiune.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a pornit din camera în care dormea femeia. Aceasta se afla singură în locuință. Concubinul ei era plecat la muncă, însă a simțit că ceva nu este în regulă și s-a întors acasă. Bărbatul a observat fumul și a încercat să intre în locuință, dar nu a putut înainta din cauza fumului dens.
La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri. În timpul operațiunilor de recunoaștere și stingere, salvatorii au găsit corpul neînsuflețit al femeii lângă ușa camerei.
Cel mai probabil, aceasta s-ar fi trezit și ar fi încercat să iasă din încăpere, însă s-a intoxicat cu fum și și-a pierdut cunoștința.
Incendiul a distrus complet o cameră, iar celelalte încăperi au fost puternic afectate de fum. Cauza preliminară a izbucnirii focului este o țigară nestinsă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul A murit intoxicată cu fum: o femeie de 54 de ani, găsită fără viață după un incendiu apare prima dată în Realitatea.md.