În cadrul competiției au fost organizate mai multe probe: maratonul de 42,195 km, semimaratonul de 21 km, precum și cursele de 10 km, 5 km și Fun Run de 1,5 km. Programul a inclus și curse pentru sportivii în scaune cu rotile, pe distanțele de 5 km, 10 km și 21 km.
Cu o zi înainte, pe 12 septembrie, a avut loc Kids Run Day, cursă dedicată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani.
Prim-ministrul Vasile Tofan a salutat participanții la eveniment și a apreciat energia și spiritul de unitate create de competiție. Premierul le-a urat succes și curaj tuturor celor aflați la linia de start.
„E o mare mândrie să văd atâta lume care, în pofida ploii, în pofida frigului, a decis să alerge astăzi pe străzile Chișinăului. Mai mult, pe lângă participanții din Republica Moldova, avem participanți din 59 de țări”, a declarat Vasile Tofan.

Totodată, premierul i-a îndemnat pe participanții de peste hotare să descopere Republica Moldova și dincolo de evenimentul sportiv, să guste vinurile și bucatele tradiționale și să se bucure de timpul petrecut în țara noastră.
Organizat în actualul format din 2015, Chișinău Marathon a devenit un eveniment important pentru promovarea sportului de masă și a unui mod de viață activ. Competiția contribuie, de asemenea, la promovarea Chișinăului și a Republicii Moldova ca destinații pentru evenimente sportive internaționale.
The post Peste 10.000 de participanți din 60 de țări au alergat la Chișinău Marathon 2026 appeared first on LOGOPRESS.