Peste 500 de artiști din toată țara s-au reunit în scuarul Parlamentului și au cântat despre patrie și valori naționale

Peste 500 de artiști din toată țara, laureați ai Festivalului-concurs național de muzică patriotică „Te cânt, Patrie și Neam”, ediția 2026, s-au reunit în scuarul Parlamentului și au oferit un spectacol de excepție. Împreună, au cântat despre patrie, neam și valorile naționale care ne unesc. Evenimentul face parte din seria de activități organizate de instituția legislativă în contextul Zilei Internaționale a Democrației.

Gala din acest an s-a desfășurat sub genericul „Unitate prin cultură” și a reunit coruri, ansambluri etnofolclorice și vocale, grupuri și soliști de diferite vârste. Participanții au interpretat cântece patriotice și piese inspirate din tradițiile și valorile naționale, acompaniați de Moldovan National Youth Orchestra, dirijată de Andriano Marian.

„Ceea ce faceți dumneavoastră este extraordinar. Ascultam piesele și, de fiecare dată, am un sentiment de mândrie, de responsabilitate și de patriotism, care se transmite prin aceste voci și talente. Atâta timp cât vom reuși să organizăm astfel de evenimente, neamul nostru va dăinui”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

În cadrul galei au fost desemnați laureați la mai multe categorii, inclusiv soliști de muzică populară și de estradă, coruri, ansambluri etnofolclorice și ansambluri vocale. Marele Premiu al Festivalului i-a revenit Sofiei Apareci pentru interpretarea piesei „Trei culori”, pe muzica lui Ion Aldea-Teodorovici și versurile lui Grigore Vieru.

Gala s-a încheiat cu un moment muzical comun, în care artiștii și publicul au interpretat piesa „Du-mă în Moldova mea”, acompaniați de Moldovan National Youth Orchestra, dirijată de Andriano Marian.

Festivalul-concurs național de muzică patriotică „Te cânt, Patrie și Neam” face parte din Programul național „Acces la cultură”, finanțat de Ministerul Culturii. Acesta a cuprins mai multe etape, artiștii fiind selectați în urma unor concerte organizate la Soroca, Comrat, Bălți, Orhei și Ialoveni, iar etapele regionale au culminat cu Gala laureaților de la Parlament.

Pe parcursul lunii septembrie, Parlamentul desfășoară activități dedicate democrației și participării, cu scopul de a încuraja dialogul, implicarea civică și apropierea cetățenilor de instituție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Peste 500 de artiști din toată țara s-au reunit în scuarul Parlamentului și au cântat despre patrie și valori naționale apare prima dată în Realitatea.md.