Accident cumplit în județul Mureș. Două persoane au murit și alte patru au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre care și un copil

Un accident grav a avut loc duminică, 13 septembrie, în localitatea Gornești, județul Mureș. Două mașini s-au ciocnit, iar în urma impactului, două persoane și-au pierdut viața. Alte trei se află în stare gravă.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost chemate să intervină de urgență pe DN15.

Două persoane au murit. ISU: Leziuni incompatibile cu viața

Ajunși la fața locului, medicii au găsit două persoane încarcerate. Au activat codul roșu de intervenție și au reușit să le scoată din autoturisme, însă, în ambele cazuri, a fost prea târziu. Motivul decesului ar fi fost leziunile mult prea grave, incompatibile cu viața.

Cod galben de intervenție pentru trei răniți

Alte patru persoane au fost implicate în accident. Pentru trei dintre ele, printre care și un copil, s-a activat codul galben și le-a fost acordat primul ajutor.

„La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de intervenție, dotate cu module de descarcerare, precum și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă”, a mai precizat ISU Mureș.

În final, toate victimele au fost transportate la secția de primiri urgențe a spitalului din Târgu Mureș. Circulația a fost restricționată pe durata intervenției.

Publicat
Din categoria Politic