Un grav accident s-a produs la primele ore ale dimineţii, în raionul Străşeni. Vă atenţionez că urmează informaţii şi imagini cu un puternic impact emoţional. Doi soţi şi copilul acestora, în vârstă de şase ani, au ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ. Preliminar, la volanul maşinii se afla femeia. În starea cea mai gravă se află copilul, care, în momentul impactului, era pe bancheta din spate, fără scaun auto special şi fără centura cuplată. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, oamenii legii îi îndeamnă pe şoferi să conducă cu prudenţă.
Trei membri ai unei familii ajung la spital după un accident lângă Făgureni