Un obiectiv fixat într-o Europă în schimbare
Republica Moldova și-a fixat anul 2030 drept obiectiv pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar acest parcurs trebuie susținut fără ezitare. Problema este însă că Republica Moldova negociază astăzi cu o Europă care ar putea fi diferită de cea care va lua decizia finală privind aderarea sa. Până în 2029, în numeroase state membre vor avea loc alegeri care pot modifica actuala configurație politică a Uniunii.
Ascensiunea partidelor suveraniste, național-conservatoare și eurosceptice nu mai este un fenomen marginal. Germania, Franța, Austria, Italia, Ungaria, România și Spania cunosc transformări politice profunde, alimentate de nemulțumirile privind migrația, costul vieții, fiscalitatea, politicile climatice, securitatea și războiul din Ucraina. Aceste forțe nu sunt omogene și nu toate contestă proiectul european, însă multe pun sub semnul întrebării extinderea Uniunii și cer consolidarea competențelor statelor naționale.
Pentru Republica Moldova, aceasta poate deveni principala vulnerabilitate politică a obiectivului aderării în 2030. Aderarea nu este doar un proces tehnic, dependent de reformele interne, ci și unul politic, în care poziția fiecărui stat membru contează. Mai mult, asocierea parcursului Republicii Moldova cu cel al Ucrainei poate amplifica dificultățile: aderarea simultană a două state din vecinătatea imediată a Rusiei, dintre care unul se află în război, iar celălalt are un conflict teritorial nesoluționat, poate deveni o temă dificilă pentru guvernele europene supuse presiunilor electorale. În aceste condiții, anul 2030 trebuie privit ca un obiectiv, nu ca o certitudine, iar ascensiunea suveranismului european trebuie tratată drept un posibil factor major de blocare sau amânare a extinderii spre Republica Moldova și Ucraina.
Riscul cel mai mare: nu refuzul, ci amânarea
Pentru Chișinău, cel mai periculos scenariu nu este neapărat un refuz categoric, ci o amânare de durată. Un asemenea rezultat ar putea alimenta dezamăgirea societății, ar oferi forțelor pro-ruse argumentul că „Europa nu ne vrea” și ar crea Moscovei timp pentru a-și reconstrui influența politică și informațională. Problema transnistreană, vulnerabilitățile economice și energetice și propaganda rusă ar redeveni instrumente puternice de presiune.
Republica Moldova nu își poate permite, prin urmare, să depindă exclusiv de evoluțiile politice de la Bruxelles. Trebuie să continue negocierile europene, dar în același timp să consolideze ceea ce îi poate garanta, indiferent de schimbările politice din UE, apartenența la spațiul european.
România, o alternativă strategică…
Din această perspectivă, relația cu România capătă o importanță strategică fără precedent. Formula „UE sau Unire” este, de fapt, una falsă: Unirea nu înseamnă abandonarea proiectului european, ci integrarea Republicii Moldova într-un stat care este deja membru al Uniunii Europene și NATO. În cazul în care extinderea directă ar fi blocată sau amânată, această realitate ar putea deveni cea mai sigură cale pentru păstrarea Republicii Moldova în spațiul european. Iar dacă aderarea va fi posibilă, apropierea de România nu face decât să consolideze integrarea europeană a Republicii Moldova.
Cele două trasee – aderarea directă și apropierea de România – nu se exclud, ci se susțin reciproc. Unul este un proces instituțional, dependent de calendarul și de voința politică a celor 27 de state membre; celălalt este un proces bilateral, pe care Chișinăul și Bucureștiul îl pot controla mult mai direct.
De la emoție la proiect: rolul Consiliului Academic Român
În acest context capătă o importanță aparte inițiativele Consiliului Academic Român (CAR), constituit pe 26 martie 2026, la București, din inițiativa Academiei Române și a Academiei de Științe a Moldovei, alături de patru academii de ramură din România. Creat inițial ca platformă de cooperare științifică și multidisciplinară, CAR poate deveni unul dintre actorii care să dea consistență și fundamentare proiectului de apropiere ireversibilă dintre cele două maluri ale Prutului. Lansarea sa, în preziua aniversării Unirii Basarabiei cu România din 1918, a avut o puternică valoare simbolică, dar adevărata miză a Consiliului trebuie să fie depășirea simbolicului și trecerea la construcția concretă a viitorului comun. În mai 2026, CAR a salutat apelul comun al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru trecerea de la declarații de intenție la un scenariu realist privind evoluțiile politice, legislative, economice și culturale ale relației dintre cele două state, iar ulterior a propus constituirea unor grupuri comune de experți care să analizeze armonizarea sistemelor educaționale, juridice și de cercetare și să evalueze beneficiile, provocările și etapele unui eventual proces de reîntregire.
Este direcția care trebuie dezvoltată. În condițiile în care parcursul european al Republicii Moldova rămâne vulnerabil în fața schimbărilor politice interne, a ascensiunii curentelor suveraniste și a posibilității ca procesul de extindere a Uniunii Europene să fie încetinit sau chiar fragmentat, Unirea nu mai poate fi tratată doar ca un ideal istoric sau ca o temă electorală. Ea trebuie pregătită ca un proiect național și european, fundamentat pe expertiză, cifre, instituții și scenarii concrete. Unirea nu se poate construi prin sloganuri, ci printr-o muncă sistematică de pregătire a compatibilității dintre cele două state: armonizarea legislativă și instituțională, integrarea economică și energetică, infrastructura, administrația publică, educația, cercetarea, protecția socială și securitatea trebuie analizate ca părți ale aceluiași proiect.
De aici poate porni ceea ce ar putea deveni „dosarul Unirii” – o evaluare amplă, obiectivă și accesibilă societății asupra beneficiilor, costurilor, etapelor și implicațiilor europene ale reîntregirii. Un asemenea demers ar avea o valoare politică mult mai mare decât orice declarație solemnă, pentru că ar răspunde întrebării esențiale pe care societatea Republicii Moldova va trebui să și-o pună: nu dacă Unirea este o idee frumoasă, ci dacă este o soluție realistă, fezabilă și avantajoasă pentru securitatea, prosperitatea și viitorul european al țării. În acest sens, rolul CAR poate fi decisiv: să transforme memoria Unirii într-o strategie a Unirii și emoția istorică într-un proiect european pregătit pentru momentul în care societatea va trebui să aleagă între incertitudine și integrarea deplină în spațiul românesc și european.
Convergența ca strategie, nu doar ca discurs
În paralel, România și Republica Moldova trebuie să accelereze convergența economică, instituțională, energetică, infrastructurală și educațională, reducând treptat diferențele dintre cele două state. Dar această convergență nu poate fi doar una tehnică. Ea trebuie să aibă și o dimensiune politică și identitară, deoarece apropierea instituțiilor și a economiilor nu este suficientă pentru ca, la un moment dat, Unirea să poată deveni o opțiune politică reală. Este necesară pregătirea din timp a condițiilor interne în care o asemenea decizie să poată fi discutată democratic, fără complexe și fără tabuuri, pe baza unei identități majoritare asumate și a unei înțelegeri clare a interesului național.
Necesitatea acestei pregătiri devine cu atât mai evidentă în condițiile ascensiunii curentelor suveraniste și ale consolidării discursurilor care încearcă să opună identitatea europeană identității românești sau să prezinte apropierea de România drept o amenințare la adresa statalității Republicii Moldova. Dacă aceste tendințe se vor amplifica, iar parcursul european va fi încetinit de evoluțiile politice din interiorul Uniunii Europene sau de dificultățile procesului de extindere, Republica Moldova riscă să rămână într-o zonă de incertitudine strategică. De aceea, pregătirea condițiilor pentru Unire nu trebuie lăsată pentru momentul în care o asemenea decizie ar deveni urgentă. Ea trebuie începută înainte, prin consolidarea unei culturi politice în care identitatea românească, apartenența europeană și proiectul reunificării să poată fi discutate firesc, argumentat și democratic.
Aceasta presupune nu doar combaterea propagandei și a moștenirilor ideologice sovietice, ci și construirea unei oferte politice pozitive: explicarea avantajelor concrete ale apartenenței la același spațiu național, economic, instituțional și european, precum și pregătirea unei generații de lideri capabili să transforme această perspectivă într-un proiect politic coerent. În acest proces, partidele proeuropene, societatea civilă, mediul academic și instituțiile culturale din cele două state au o responsabilitate distinctă. Nu este vorba despre impunerea unei opțiuni identitare, ci despre crearea condițiilor în care societatea Republicii Moldova să poată decide liber, informat și fără presiuni geopolitice asupra propriei sale destinații.
Cu cât această convergență va fi mai profundă – materială, instituțională, politică și identitară – cu atât orice evoluție ulterioară va putea fi realizată mai simplu și mai rapid. Unirea nu poate fi pregătită doar printr-o eventuală decizie politică luată într-un anumit moment, ci prin construirea din timp a condițiilor care să o facă posibilă, legitimă și funcțională. Iar într-un context regional în care frontierele geopolitice sunt din nou contestate, iar proiectele suveraniste pot transforma Republica Moldova într-un spațiu de ezitare între Est și Vest, convergența cu România devine nu doar o politică de cooperare, ci și o strategie de reducere a vulnerabilității geopolitice.
Această logică are avantajul că nu depinde de un moment politic anume. Fiecare pas de convergență – o autostradă finalizată, o rețea energetică interconectată, o diplomă recunoscută reciproc, o procedură administrativă simplificată, o instituție compatibilizată sau o generație educată în spiritul adevărului istoric și al apartenenței culturale comune – are valoare indiferent de scenariul geopolitic care se va confirma în cele din urmă. În acest fel, convergența devine pregătirea de pe acum a viitorului: nu o promisiune abstractă despre Unire, ci construcția sistemică a condițiilor politice, economice, instituționale și identitare care ar putea face din ea, la momentul oportun, o decizie realistă, democratică și europeană.
Responsabilitatea Europei și dreptul de veto al Moscovei
Există însă și o responsabilitate europeană. Bruxellesul nu trebuie să privească Unirea Republicii Moldova cu România prin prisma reacției Moscovei, deoarece o asemenea abordare ar acorda indirect Rusiei un drept de veto asupra viitorului european al Republicii Moldova. Dacă teama de reacția Kremlinului devine criteriul pentru acceptarea sau respingerea unor soluții europene, atunci Moscova va putea influența indirect limitele extinderii Uniunii.
Din perspectiva intereselor europene, integrarea Republicii Moldova în România ar elimina una dintre vulnerabilitățile geopolitice ale frontierei estice a UE și ar consolida spațiul european și euroatlantic. România trebuie să susțină în continuare fără echivoc aderarea Republicii Moldova, dar și să participe la pregătirea unei perspective de apropiere și reîntregire fundamentate juridic, economic și instituțional. Iar inițiativa CAR poate constitui tocmai platforma academică necesară acestei pregătiri.
Concluzie: două trasee, o singură direcție
Republica Moldova trebuie să continue, așadar, drumul spre Uniunea Europeană, dar fără a transforma anul 2030 într-o certitudine pe care nu o controlează. Europa se schimbă, iar ascensiunea suveranismului poate modifica radical disponibilitatea unor state membre pentru o nouă extindere, în special în cazul unui parcurs comun al Moldovei și Ucrainei.
În aceste condiții, interesul strategic al Republicii Moldova este să-și consolideze de pe acum legătura cu România și să transforme apropierea dintre cele două state într-un proces ireversibil. Dacă aderarea la UE se va realiza, România va fi principalul său partener în acest proces; dacă extinderea va fi blocată, legătura cu România poate reprezenta garanția că Republica Moldova nu va fi împinsă înapoi spre zona de influență a Rusiei.
De aceea, inițiativele Consiliului Academic Român trebuie susținute și dezvoltate ca început al unei pregătiri serioase pentru reîntregire. Nu trebuie să așteptăm ca Europa să închidă ușa pentru a începe să construim alternativa. Republica Moldova trebuie să-și pregătească de acum viitorul european, iar această pregătire are două dimensiuni care se completează: aderarea la Uniunea Europeană și apropierea ireversibilă de România. În ultimă instanță, dacă Europa se va închide, România este garanția că Republica Moldova nu va ieși din Europa.
Disclaimer: Acest material este realizat de Agenția de Presă IPN. Proiectul – Europa Aproape: Informare, dialog și cooperare – este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
The post Suveranizarea Europei sau când Unirea devine soluția. Op-Ed de Anatol Țăranu appeared first on ipn.md.