Plățile prin EVO au crescut de patru ori într-un an

Numărul plăților efectuate prin aplicația EVO a crescut de patru ori în primele opt luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, ajungând la aproximativ 60 000 de tranzacții. În acest context, Agenția de Guvernare Electronică și Mastercard au decis să prelungească pentru încă cinci ani colaborarea privind dezvoltarea soluțiilor digitale.

Potrivit AGE, parteneriatul va viza domenii precum plățile digitale, educația financiară, identitatea digitală și dezvoltarea unor tehnologii care să faciliteze interacțiunea cetățenilor cu serviciile publice.

„Vrem ca serviciile publice să fie nu doar disponibile online, ci simplu de utilizat, sigure și integrate firesc în viața de zi cu zi”, a declarat directoarea AGE, Nicoleta Colomeeț. Potrivit acesteia, colaborarea cu Mastercard va permite extinderea soluțiilor digitale disponibile prin EVO.

La rândul său, vicepreședintele și Country Manager Mastercard Moldova, Irina Untila, a declarat că 75% dintre plățile efectuate cu cardurile Mastercard în aplicația EVO sunt realizate prin portofele digitale.

Utilizatorii pot beneficia în prezent de o campanie de 10% cashback la achitarea serviciilor din EVO prin Apple Pay sau Google Pay cu un card Mastercard. Cashback-ul este oferit în limita a 80 de lei pentru o tranzacție și pentru cel mult cinci plăți pe lună.