Zeci de elevi din regiunea transnistreană au participat în această vară la programe de „educație patriotică” și de promovare a narațiunilor istorice ruse, organizate în Federația Rusă și în Crimeea ocupată. O documentare publicată de Asociația Promo-LEX arată că o parte dintre aceste activități s-au desfășurat în centre aflate sub sancțiuni internaționale, organizația avertizând asupra riscurilor de îndoctrinare și a implicațiilor de securitate.