Misunile Comisiei Europene din 5 domenii cheie pentru sănătatea mediului și a oamenilor avansează

Două dintre cele cinci misiuni, privind adaptarea la schimbările climatice și dezvoltarea orașelor inteligente și neutre din punct de vedere climatic, și-au atins deja obiectivele stabilite pentru 2030 și chiar le-au depășit, potrivit comunicatului publicat, luni, de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Celelalte trei misiuni, dedicate combaterii cancerului, refacerii oceanelor și apelor și protejării solului, înregistrează la rândul lor progrese constante în direcția obiectivelor pentru anul 2030.

Cele cinci misiuni sunt inițiative derulate în cadrul programului multianual de cercetare și inovare al UE, Orizont Europa. Ele urmăresc să transforme rezultatele cercetării științifice și ale inovării în soluții, care pot fi testate și implementate în Europa.

Potrivit evaluării, publicate de reprezentanța CE în România, misiunile fac progrese spre  adaptarea la schimbările climatice, dezvoltarea orașelor inteligente și neutre climatic, combaterea cancerului, refacerea oceanelor și apelor și protejarea solului, acestea reprezentând obiectivele stabilite pentru anul 2030.

Oceane mai curate, un aer mai respirabil și mai puțini bolnavi de cancer

În ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice, scopul misiunii este acela de a sprijini cel puțin 150 de regiuni, autorități locale și comunități europene să devină reziliente la schimbările climatice. Ținta a fost deja depășită, ajungându-se la 292 de autorități regionale și locale care pun deja în aplicare măsuri de adaptare la schimbările climatice.

În ceea ce privește neutralitatea climatică, dar și „orașele inteligente”, CE își propune să sprijine 100 de orașe din UE în atingerea neutralității climatice. Mai precis, scopul este acela de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu până la 76% până în 2030. Până în prezent, 107 orașe din întreaga Europă au „Contracte pentru orașe neutre din punct de vedere climatic”, iar în schimb, acestea beneficiază de fonduri de peste 13 miliarde de euro pentru investiții susținute sau în curs de dezvoltare.

Încă un obiectiv important demarat de UE este prevenirea, depistarea precoce, tratamentul și îngrijirea bolnavilor de cancer, dar și a rudelor acestora. Datele arată că, prin intermediul proiectelor, va fi posibilă îmbunătățirea vieții a 2,3 milioane de persoane până în 2030. De proiectele viitoare din această sferă ar putea beneficia chiar mai mulți cetățeni europeni. Potrivit estimărilor, numărul de beneficiari de programe pentru prevenirea, depistarea precoce și tratamentul cancerului ai putea urca la 3 milioane de persoane, potrivit comunicatului publicat de CE. 

Oceane mai curate și ecosisteme acvatice mai cu o poluare mai redusă: scopul acestei misiuni este protejarea și refacerea ecosistemelor acvatice, reducerea poluării și transformarea economiei albastre într-una neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon și circulară.

În cadrul misiunii au fost furnizate 121 de soluții inovatoare testate în 349 de locații de demonstrație, a implicat 86 de regiuni în eforturi de replicare și a asigurat peste 1. 000 de acțiuni în cadrul Cartei din partea părților interesate.

În cadrul misiunii, proiectarea infrastructurii de bază a „European Digital Twin Ocean”, ce ar putea fi pe deplin operațional până în 2030, a fost finalizat și este acum accesibil tuturor.

În cadrul misiunii „Un acord privind solul”, obiectivul de a avea 100 de laboratoare pentru a studia agricultura și a crea un sol mai sănătos este mai aproape de îndeplinire. Un număr de 45 de „laboratoare vii” au fost deja înființate, în peste 500 de amplasamente reale (cum ar fi fermele) din întreaga Europă, iar se preconizează că între 60 și 70 de amplasamente suplimentare vor deveni operaționale până în 2028, potrivit CE.

Publicat
Din categoria Politic