
Compensațiile pentru facturile din sezonul rece ar urma să fie acoperite în principal din bugetul de stat, în condițiile în care sprijinul financiar din partea donatorilor externi este tot mai greu de obținut. Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, spune că partenerii externi consideră că Republica Moldova ar trebui să-și finanțeze deja singură programul de compensații.
„Mesajul este că ar trebui deja să plătiți singuri din bugetul de stat. V-am ajutat la începutul perioadei, e timpul să generați astea din buget”, a declarat Natalia Plugaru în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Ministra a precizat că autoritățile continuă discuțiile cu guvernele mai multor țări, însă, deocamdată, nu există confirmări privind noi contribuții financiare din partea donatorilor.
În aceste condiții, Guvernul analizează cum să păstreze numărul beneficiarilor de compensații pentru noul sezon rece. Potrivit Nataliei Plugaru, după discuțiile cu premierul Vasile Tofan au fost analizate mai multe scenarii, inclusiv impactul unei eventuale reduceri a numărului de gospodării eligibile.
„Cred că ajungem la un compromis, un consens, unde nu va fi această scădere resimțită și cel puțin să păstrăm același număr de gospodării, sau dacă va crește, va scădea, nu foarte mult”, a spus ministra.
Programul de compensații este însă o cheltuială importantă pentru buget. Anul trecut, pentru cele cinci luni ale sezonului rece, statul a cheltuit 2,4 miliarde de lei, bani achitați integral din bugetul de stat.
Pentru acest an, până în prezent, au fost aprobate 550 de milioane de lei pentru programul de compensații. Ministra susține că autoritățile urmăresc ca ajutorul să ajungă în primul rând la gospodăriile care au cea mai mare nevoie de sprijin.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Natalia-Plugaru-despre-compensatii.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Compensațiile la facturi, tot mai mult pe banii statului: Donatorii cer Chișinăului să se descurce singur apare prima dată în Realitatea.md.