Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a Procurorilor Anticorupție, desfășoară în această dimineață acțiuni de urmărire penală într-o cauză penală ce vizează pretinse acte de corupție comise de către funcționari ai Agenției Servicii Publice și ai Serviciului Vamal.
Conform materialelor cauzei, mai mulți angajați ai ASP, inclusiv un șef al Secției înmatriculare a vehiculelor din municipiul Tiraspol, în complicitate cu un angajat al Postului vamal Hârbovăț și alți funcționari vamali, ar fi organizat o schemă ilegală de facilitare a eliberării actelor necesare pentru obținerea numerelor de înmatriculare neutre. Plăcuțele erau emise pentru mijloace de transport care nu întruneau condițiile imperative ale legii.
Astfel, pentru a trece cu vederea neconcordanțele legale și a urgenta procedurile, funcționarii vizați ar fi pretins și primit remunerații ilicite cuprinse între 1 000 și 5 000 de euro pentru fiecare autoturism, iar datele preliminare ale anchetei indică faptul că, prin intermediul acestui mecanism infracțional, au fost eliberate ilegal peste 100 de numere de înmatriculare neutre. Prin evitarea achitării drepturilor de import aferente, în special a accizelor, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 23 000 000 de lei.
La această oră, se efectuează percheziții extinse la domiciliile și sediile persoanelor fizice și juridice implicate. Acțiunile vizează inclusiv sediul companiei care ar fi importat și declarat automobilele, companiile afiliate acesteia, precum și brokerul vamal implicat în perfectarea actelor. La documentarea cazului ASP a acordat suport ofițerilor CNA.
În urma acțiunilor de urmărire penală din această dimineață, angajatul ASP și angajatul Postului vamal Hîrbovăț au fost reținuți pentru o perioadă de 72 de ore și plasați în izolatorul de detenție provizorie al CNA.