Secția de reanimare și terapie intensivă a Spitalului raional Telenești și-a reluat activitatea după renovare. Lucrările au vizat reparația capitală a spațiului și modernizarea infrastructurii, inclusiv a rețelelor electrice și sanitare, transmite IPN.
În cadrul lucrărilor au fost schimbate ușile, ferestrele și pardoselile, s-au montat tavane li s-au reparat pereții.Au fost modernizate și sistemele de apă și canalizare, iar secția a fost dotată cu ventilatoare și aparate de aer condiționat.
În secția de reanimare și terapie intensivă lucrează patru medici și 15 asistenți medicali, care îngrijesc anual peste 360 de pacienți.
La redeschiderea secției a participat directorul general al CNAM, Ion Dodon. Acesta a declarat că investițiile în infrastructura medicală urmăresc îmbunătățirea condițiilor pentru pacienții care au nevoie de îngrijiri complexe și pentru personalul medical.
Proiectul, de peste un milion de lei, a fost finanțat integral din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
The post Secția de reanimare a Spitalului raional Telenești și-a reluat activitatea după renovare appeared first on ipn.md.