Rada Supremă a Ucrainei a aprobat demisia procurorului general Ruslan Kravcenko. Votul vine după ce, săptămâna trecută, acesta și-a înaintat demisia pe fondul anchetei procurorilor anticorupție în care e vizat unul dintre adjuncții săi, transmite IPN.
Kravcenko a negat orice implicare personală în cazul anchetat de procurorii anticorupție și a calificat demisia sa drept o decizie politică, motivată de dorința de a nu transforma funcția de procuror general într-un instrument de confruntare politică.
Ancheta desfășurată de Biroul Național Anticorupție (NABU) și de Procuratura Specială Anticorupție (SAP) care a dus la demisia procurorului general vizează o rețea de corupție, care proteja call-centere implicate în fraude și spălări de bani. Printre persoanele vizate în dosar se numără Serghei Kropiva, șef-adjunct al Procuraturii Generale, care a fost arestat preventiv, cu posibilitatea eliberării pentru o cauțiune de 120 de milioane de hrivne, echivalentul a peste două milioane de euro.
Fostul procuror general, Ruslan Kravcenko, a anunțat luni, 14 septembrie, că ar fi aprobat acuzarea șefului NABU, Semion Krivonos, de falsificarea unor documente oficiale. NABU a respins informațiile, la fel ca și Procuratura Generală. În aceeași zi, Kravcenko a părăsit Ucraina într-o deplasare de serviciu. Potrivit presei ucrainene, el ar fi trebuit să participe la Paris la ședința din 16 septembrie a Adunării parlamentare a Consiliului Europei, dedicată copiilor ucraineni răpiți de Rusia din teritoriile anexate. Totuși, Kravcenko nu se află pe agenda evenimentului, iar reprezentanții Consiliului Europei au negat că l-ar fi invitat.
The post Demisia procurorului general al Ucrainei, aprobată de Rada Supremă appeared first on ipn.md.