Card gratuit la bibliotecă: campania prin care chișinăuienii sunt invitați să citească, să învețe și să descopere

Un card gratuit care îți deschide ușa către 27 de biblioteci din Chișinău poate fi obținut începând de astăzi. Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” lansează cea de-a VII-a ediție a campaniei „Fii deștept! Ia un card inteligent!”, desfășurată între 15 septembrie și 15 octombrie.

Cardul de utilizator este gratuit și poate fi folosit în toate cele 27 de filiale ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Acesta le oferă chișinăuienilor acces nu doar la cărți și reviste, ci și la resurse digitale, spații pentru studiu, programe de instruire, ateliere și evenimente culturale.

Pe durata campaniei, bibliotecile vor organiza vizite ghidate, lansări de carte și întâlniri cu personalități. Totodată, campania va fi promovată în școli, licee, universități și alte instituții partenere.

Organizatorii își propun astfel să atragă noi utilizatori, dar și să-i încurajeze pe cei care au deja card să folosească mai activ serviciile și resursele bibliotecilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Card gratuit la bibliotecă: campania prin care chișinăuienii sunt invitați să citească, să învețe și să descopere apare prima dată în Realitatea.md.