A găsit 10 mii de lei pe scările unui local și a plecat cu banii. Un tânăr din Chișinău, condamnat pentru furt

Un tânăr a fost condamnat pentru furt după ce a găsit 10.000 de lei pe scările unui local din sectorul Ciocana al municipiului Chișinău și și-a însușit banii, fără să încerce să identifice proprietarul.

Potrivit materialelor cauzei, incidentul a avut loc în noaptea de 3 februarie 2026, aproape de miezul nopții. Tânărul se afla în incinta localului, iar după ce a ieșit afară a observat bancnotele pe scări. Acesta a ridicat suma de 10 000 de lei și a plecat.

Autoritățile atrag atenția că bunurile găsite, inclusiv portofelele, telefoanele sau banii, nu devin proprietatea persoanei care le găsește. Bunurile trebuie predate celui mai apropiat sector de poliție pentru identificarea și restituirea acestora proprietarului.

Poliția recomandă cetățenilor să nu își însușească bunurile găsite și să anunțe oamenii legii pentru ca acestea să poată fi returnate proprietarului.