Belarus desfășoară exerciții militare lângă frontierele cu Polonia și Lituania

Belarus desfășoară exerciții militare la doar câțiva kilometri de frontierele cu Polonia și Lituania. Ministerul Apărării de la Minsk a precizat că antrenamentele desfășurate între 15 și 18 septembrie, sunt exclusiv defensive și axate pe apărarea frontierei și combaterea dronelor, relatează Euronews, citat de IPN.

La manevre participă batalioane mecanizate și de tancuri. Unele manevre se desfășoară lângă Culoarul Suwałki, o zonă de doar 65 de kilometri lungime care constituie frontiera dintre Polonia și Lituania, considerat de NATO unul dintre cele mai vulnerabile puncte ale flancului estic. Exercițiile au loc pe poligonul Hoża, chiar la frontiera cu Lituania, și pe poligoanele Brzeski și Różański, la aproximativ 15, respectiv 60 de kilometri de granița poloneză.

Autoritățile de la Minsk nu au anunțat numărul de militari și echipamente mobilizate pentru manevre, dar susțin că nu depășesc pragurile stabilite prin Documentul de la Viena din 2011, care ar obliga la notificarea prealabilă a altor state.

Belarus a mai organizat exerciții militare aproape de granițele NATO, adesea cu participarea trupelor ruse, cum a fost cazul manevrelor din 2020 și 2021. Belarus rămâne unul dintre cei mai apropiați aliați ai Rusiei, iar din februarie 2022 permite armatei ruse să folosească teritoriul și infrastructura sa pentru operațiuni împotriva Ucrainei. Mai mult, Serviciul de Frontieră de Stat al Ucrainei a raportat recent că forțele ruse folosesc stații de retransmisie belaruse pentru a controla dronele care atacă ținte din vestul Ucrainei. Cu toate acestea, liderul de la Minsk, Alexandr Lukașenko, a refuzat să trimită militari pe frontul din Ucraina.

The post Belarus desfășoară exerciții militare lângă frontierele cu Polonia și Lituania appeared first on ipn.md.