Declinul demografic și migrația în masă accelerează necesitatea reformei administrației publice locale. Declarația aparține sociologului Vasile Cantarji și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Moldova, tot mai pustie: va salva reforma APL satele?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit sociologului, reforma APL, considerată necesară încă de acum trei decenii, este determinată în prezent, în primul rând, de schimbările demografice.
„Situația demografică a țării este catastrofală. Moldova se confruntă acum cu două dezastre mari, e vorba de indicii demografici negativi și migrația în masă. Drept consecință, populația țării a scăzut considerabil. Când o astfel de situație are loc, în primul rând au de suferit localitățile mici. Plecarea în masă a cetățenilor din localitățile mici în orașele mai mari este inevitabilă”, a explicat Vasile Cantarji.
Potrivit sociologului, depopularea afectează în special localitățile mici, iar plecarea populației reduce capacitatea comunităților mici de a se dezvolta și de a asigura servicii de calitate pentru locuitori.
„Reforma APL era indispensabilă de acum 30 de ani. Reforma vine în urma declinului demografic. Factorul demografic este cel care accelerează această reformă. Miza reformei este de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor din localități. Și după cum știm, creșterea nivelului de viață influențează indicii demografici, însă nu în mod semnificativ”, a mai spus sociologul Vasile Cantarji.
Disclaimer: Acest material a fost elaborat de Agenția de Presă IPN, în cadrul proiectului „Reforma APL în dialog”, finanțat de Ministerul Culturii din Fondul pentru subvenționarea mass-mediei.
The post Vasile Cantarji: Declinul demografic determină necesitatea reformei APL appeared first on ipn.md.