Dacă instituțiile statului ar fi manifestat în ultimii ani aceeași mobilizare pe care o vedem în cazul FLYONE, poate că astăzi am fi vorbit mai puțin despre TUX, contrabandă cu arme și țigări, trafic de droguri, escrocherii prin centre de apel și alte scheme care au afectat cetățenii Republicii Moldova.
În jurul FLYONE, însă, statul pare să fi descoperit brusc toate instrumentele pe care le are la dispoziție.
Compania a fost verificată timp de aproximativ 11 luni de Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului. La 22 iunie 2026, CEIISS a refuzat aprobarea investițiilor și a dispus schimbarea controlului asupra companiei în termen de 90 de zile.
Problema este că, atunci când ajungi la temeiul juridic al unei asemenea intervenții, apar întrebări pe care statul încă nu le-a risipit.
Procesul-verbal nr. 37 din 22 iunie făcea trimitere, prin cadrul legal aplicat, la Legea nr. 618/1995 privind securitatea statului. Numai că această lege fusese abrogată în octombrie 2025.
Și aici apare un detaliu greu de trecut cu vederea.
După adoptarea deciziei împotriva FLYONE, Parlamentul a intervenit asupra legislației. Printr-un amendament al deputatului PAS Radu Marian, trimiterea la legea abrogată a fost eliminată. Amendamentul a fost introdus într-un proiect care avea inițial alte obiecte de reglementare, inclusiv sisteme fotovoltaice, stocarea energiei și construcțiile.
Cu alte cuvinte, statul a luat mai întâi o decizie extrem de dură împotriva unei companii private, iar ulterior Parlamentul a reparat norma juridică aflată în centrul controversei.
FLYONE a contestat decizia, iar fondatorii companiei au anunțat că nu intenționează să-și vândă participațiile și au declanșat o procedură internațională de soluționare a diferendului investițional.
De aici înainte, statul are o problemă mult mai mare decât una de imagine.
Trebuie să demonstreze că ceea ce a făcut a fost legal și justificat.
Și exact aici devine interesant ceea ce se întâmplă acum.
În spațiul public apar tot mai multe informații negative despre FLYONE, iar diferite instituții ale statului par să descopere succesiv probleme în jurul companiei. Separat, în mai, Poliția, Serviciul Fiscal de Stat și PCCOCS au efectuat percheziții prezentate inițial în presă drept descinderi la FLYONE. Ulterior, PCCOCS a comunicat că dosarul viza o companie de construcții și că perchezițiile avuseseră loc inclusiv în oficiile unei companii aeroportuare.
Acest episod este relevant tocmai pentru că arată cât de ușor se poate construi în spațiul public impresia unui nor penal în jurul unei companii, chiar dacă ulterior apar precizări care schimbă substanțial tabloul inițial.
Cofondatorul FLYONE Vladimir Cebotari merge mai departe și susține că în spatele presiunilor s-ar afla un grup de interese care folosește oameni din instituțiile publice. El afirmă inclusiv că unii dintre cei implicați le-ar fi transmis reprezentanților companiei că „nu pot să nu îndeplinească ordinele”.
Este o acuzație gravă, care trebuie demonstrată. Dar tocmai gravitatea ei ar trebui să determine instituțiile statului să răspundă prin probe, nu prin acumularea unor noi suspiciuni în spațiul public.
Pentru că, dacă există dovezi că FLYONE reprezintă un pericol pentru securitatea statului, acestea trebuie prezentate în limitele permise de lege, iar deciziile trebuie apărate juridic.
Dacă nu există asemenea dovezi, atunci avem o problemă cu totul diferită: utilizarea forței administrative a statului împotriva unei afaceri private.
Iar în fundal apare din nou Dorin Recean.
Fostul premier a fost numit de Maia Sandu emisar special pentru dezvoltare și reziliență, iar în iunie a ajuns și în Consiliul de administrație al MoldATSA. Recean a explicat că misiunea sa acolo era restructurarea întreprinderii și că mandatul urma să se încheie la sfârșitul lunii august.
Dar mult mai interesantă este declarația actualului premier, Vasile Tofan.
Întrebat la Moldova 1 despre relația sa cu Recean, Tofan a explicat de ce s-a întâlnit cu fostul premier: „dânsul gestiona multe lucruri în sectorul de securitate și eu mi-am dorit transferul acestui sector către mine”.
Această frază ar fi trebuit să producă o avalanșă de întrebări.
Ce înseamnă că un emisar al președintei „gestiona multe lucruri în sectorul de securitate”? Ce anume i-a fost „transferat” prim-ministrului? Ce instituții? Ce procese? Ce informații? Ce pârghii?
Pentru că Republica Moldova are legi.
SIS are conducere. CNA are conducere. Procuratura are propria structură. Poliția are conducere. Serviciul Fiscal are conducere. Instituțiile statului nu sunt departamente ale unui emisar prezidențial.
În legile care reglementează aceste instituții nu există funcția de „emisar care gestionează sectorul”.
Dacă premierul a folosit impropriu termenul „gestiona”, trebuie să explice ce a vrut să spună.
Dacă l-a folosit exact, atunci explicațiile sunt și mai necesare.
Mai ales când vedem câtă energie instituțională poate fi concentrată asupra unei singure companii.
Unde a fost această forță a statului când mii de oameni își pierdeau banii în scheme financiare? Unde a fost reziliența când centrele de apel înșelau victime? Unde au fost filtrele statului când prin țară circulau droguri, țigări de contrabandă sau arme?
Apropo, tocmai de reziliența instituțiilor urma să se ocupe emisarul.
Doar că, privind retrospectiv la toate aceste dosare, apare o ironie amară: uneori ai impresia că mai rezilienți decât instituțiile au devenit criminalii.
Sau greșesc?
Și nici nu mai întreb de ce, după atâtea probleme și eșecuri ale sistemului de securitate, Maia Sandu nu a considerat necesar să revoce mandatul emisarului său.
Poate consideră că acesta și-a îndeplinit bine misiunea. Atunci Președinția ar trebui să spună public după ce criterii îi evaluează activitatea și care sunt rezultatele concrete.
Există însă și o altă tăcere greu de explicat.
Cea a opoziției parlamentare.
Dacă un prim-ministru spune la televiziunea publică despre un emisar prezidențial că acesta „gestiona multe lucruri în sectorul de securitate” și vorbește despre „transferul acestui sector”, de ce nu există o inițiativă serioasă de control parlamentar asupra acestui mecanism?
De ce nu este cerută o comisie de anchetă care să stabilească exact ce rol a avut Dorin Recean în raport cu instituțiile de forță, ce informații primea, ce ședințe coordona, ce indicații putea transmite și în baza căror norme?
Nu mai vorbim despre zvonuri de Telegram.
Declarația a fost făcută de prim-ministrul Republicii Moldova la Moldova 1.
Poate că tocmai aici se află una dintre explicațiile pentru starea în care am ajuns.
În Moldova se vorbește enorm despre stat de drept, instituții independente și reziliență. Dar când apare întrebarea simplă „cine, de fapt, conduce?”, brusc vocile devin mai joase.
Funcționarii se tem de șefi. Șefii se uită spre politicieni. Politicienii se uită spre alte centre de influență. Opoziția întreabă selectiv. Iar cetățeanului i se spune să aibă încredere în instituții.
Cazul FLYONE trebuie lămurit până la capăt.
Dacă autoritățile au probe, să răspundă cu ele și să-și apere deciziile în instanță.
Dar dacă, după o decizie luată pe un fundament juridic contestat și ulterior modificat de Parlament, instituțiile statului sunt mobilizate pentru a construi retrospectiv imaginea unui pericol în jurul companiei, atunci nu mai discutăm doar despre aviație.
Discutăm despre felul în care poate fi folosit statul.
Și aceasta este o problemă mult mai periculoasă decât orice companie aeriană.
Pentru că într-un stat normal instituțiile trebuie să se teamă să încalce legea.
La noi, prea des, oamenii par să se teamă de instituții.
Moldova a ajuns țara unde mai mult se tremură de frică decât de frig.
Sursa: blogger.md