O nouă dronă a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. Ce spune Ministerul Apărării

O dronă neidentificată a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit Ministerului Apărării, în urma atacurilor masive desfășurate de Federația Rusă în această dimineață, 17 septembrie, asupra Ucrainei, inclusiv în regiunea Odesa, aceasta a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian al țării noastre.

„La ora 08:56, drona a traversat neautorizat frontiera de stat din direcția localității Biliaivka, Ucraina, spre localitatea Tudora, Republica Moldova. La ora 08:58, aceasta a părăsit spațiul aerian național, din direcția localității Palanca, Republica Moldova, spre lacul Davidove Liman, Ucraina. Serviciul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian, în coordonare cu autoritățile naționale și partenerii, pentru menținerea siguranței populației”, transmite Ministerul Apărării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul O nouă dronă a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. Ce spune Ministerul Apărării apare prima dată în Realitatea.md.