Liga Națiunilor UEFA de fotbal va trece de la formatul de patru ligi la cel de trei începând cu ediția 2028-2029. Principala schimbare impusă de forul european de fotbal este dispariția Ligii D, iar toate cele șase selecționate care vor evolua în această ligă vor fi promovate în Liga C, transmite IPN.
Potrivit UEFA, se modifică sistemul de promovare și retrogradare pentru ediția 2026-2027, pentru trecerea la noul format. Schimbările vizează și modul în care echipele vor promova sau vor retrograda în cele trei ligi.
Astfel, cele patru câștigătoare ale grupelor din Liga B vor promova direct în Liga A. În același timp, dintre echipele care vor încheia grupele Ligii A pe ultimul loc, două cu cele mai slabe rezultate vor retrograda direct în Liga B. Alte patru locuri în Liga A vor fi stabilite prin baraje.
Totodată, două echipe de pe locul trei din Liga A cu cele mai slabe rezultate și cele două formații de pe locul patru cu cele mai bune rezultate vor întâlni echipele clasate pe locul doi în cele patru grupe ale Ligii B. Câștigătoarele vor evolua în Liga A, iar învinsele – în Liga B. Un sistem similar va fi aplicat și pentru promovarea și retrogradarea în ligile B și C.
Modificările au fost aprobate de Comitetul Executiv al UEFA, după ce în luna mai a fost aprobat conceptul de trecere la formatul de trei ligi.
The post Liga Națiunilor va trece la trei ligi din 2028. UEFA modifică sistemul de promovare și retrogradare appeared first on ipn.md.