Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează o vizită de lucru la Budapesta, unde a avut întrevederi cu președinta Adunării Naționale a Ungariei, Ágnes Forsthoffer, și cu viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Anita Orbán.
În discuția cu Ágnes Forsthoffer, Igor Grosu a declarat că actualul context oferă posibilitatea deschiderii unui „nou capitol” în relațiile dintre cele două parlamente și țări. Speakerul a menționat că a constatat deschidere față de Republica Moldova și parcursul său european și a invitat-o pe oficiala ungară să viziteze Chișinăul.
În cadrul întrevederii cu Anita Orbán, discuțiile s-au axat pe parcursul european al Republicii Moldova. Igor Grosu a vorbit despre progresele înregistrate în procesul de aderare la UE și despre obiectivul de a deschide până la sfârșitul anului și celelalte clustere de negocieri. În acest proces, Chișinăul mizează și pe sprijinul Ungariei.
Tot la Budapesta, președintele Parlamentului s-a întâlnit cu reprezentanții companiei aeriene Wizz Air. Grosu a exprimat deschiderea Republicii Moldova pentru extinderea numărului de curse și destinații operate de companie.
Vizita lui Igor Grosu în Ungaria face parte dintr-o serie de întrevederi externe desfășurate în această perioadă.