Vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și ambasadorul Danemarcei în Republica Moldova, Søren Jensen, au semnat un acord care permite membrilor de familie aflați la întreținerea personalului diplomatic și consular să desfășoare activități remunerate în perioada misiunilor acestora în cele două state.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, acordul consolidează cadrul juridic bilateral și facilitează accesul membrilor familiilor diplomaților la piața muncii din Republica Moldova și Danemarca.
În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre evoluția relațiilor bilaterale și perspectivele de aprofundare a cooperării. Mihai Popșoi a apreciat sprijinul acordat de Danemarca parcursului european al Republicii Moldova și a abordat posibilitățile de intensificare a cooperării în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Discuțiile au vizat și relațiile comerciale, precum și atragerea de investiții daneze în Republica Moldova. Oficialii au subliniat importanța stimulării schimburilor comerciale și valorificării oportunităților investiționale.
Un alt subiect abordat a fost situația de securitate din regiune și necesitatea consolidării rezilienței în fața provocărilor actuale.
Cele două părți au reconfirmat disponibilitatea de a identifica noi oportunități de cooperare și de a valorifica potențialul relațiilor dintre Republica Moldova și Danemarca.