Accesul la platformele sociale va fi interzis copiilor mai mici de 13 ani în țările membre ale Uniunii Europene. EU Kids Act, legea adoptată de Comisia Europeană, merge spre aprobare în Parlamentul European și apoi va fi discutată de Consiliul Uniunii Europene, transmite IPN.
Legea introduce, totodată, o abordare graduală pentru minori. Copiii cu vârste între 13 și 15 ani vor putea avea profiluri proprii, dar supravegheate de părinți, cu acces limitat la contacte sociale și la maximum o oră de utilizare zilnică. Copiii sub 13 ani nu vor putea accesa deloc rețelele sociale, însă vor putea folosi servicii video special concepute pentru ei, prin profiluri gestionate de adulți.
Totodată, platformele sociale vor fi obligate să elimine funcțiile concepute să creeze dependență, glisarea infinită fără puncte de oprire și notificările trimise pe timp de noapte, precum și să blocheze contactul nesolicitat din partea străinilor. Profilurile minorilor vor fi în mod implicit private, iar conținutul nu va fi vizibil decât pentru persoanele acceptate. Totodată, accesul aplicațiilor la geolocalizare, cameră și microfon va fi dezactivat automat, urmând să fie activat doar dacă minorul sau părintele îl activează manual.
Companiile de inteligență artificială care oferă chatboți sau asistenți virtuali vor trebui să îi dezactiveze implicit pentru utilizatorii sub 18 ani și să le interzică simularea unor relații care creează dependență emoțională. Mai mult, conform noii legi, platformele vor fi obligate să folosească instrumente de verificare a vârstei.
Australia a devenit prima țară din lume care a interzis accesul minorilor sub 16 ani la rețelele de socializare, introducând pe 9 decembrie 2025 o vârstă minimă pentru utilizarea platformelor online.
The post Legea care interzice accesul la rețelele de socializare pentru copiii sub 13 ani, adoptată de Comisia Europeană appeared first on ipn.md.