Noul război: roiurile de drone autonome | Armatele au testat roiuri de roboți autonomi | Ce este și la ce e bună tehnologia „swarm on swarm”

Armata britanică a făcut un pas important către ceea ce ar putea deveni una dintre tehnologiile definitorii ale războiului viitor: roiurile de drone autonome, potrivit unui comunicat al www.gov.uk.

Într-un test desfăşurat într-un mediu militar realist, opt drone au fost puse să opereze împreună, în cadrul unui sistem care permite controlul lor ca grup, nu ca aparate individuale.

Testul, derulat de Defence Science and Technology Laboratory (Dstl) împreună cu armata britanică şi companii din industrie, face parte din programul „Software Defined Swarms Concept Demonstrator“.

Experimentul s-a desfăşurat timp de opt săptămâni, iar sistemul este acum în mâinile operatorilor britanici pentru noi zboruri şi teste.

Ministerul britanic al Apărării spune că alte experimente şi teste de teren sunt planificate pentru 2026 şi 2027, urmând ca rezultatele să contribuie inclusiv la viitoarele decizii privind dotarea armatei.

De ce este diferit un „roi“ de drone

O dronă militară convenţională poate fi controlată de un operator care îi transmite instrucţiuni.

Un roi funcţionează diferit: mai multe aparate sunt tratate ca un sistem colaborativ, iar software-ul le permite să-şi coordoneze comportamentul.

În testul britanic au fost evaluate două soluţii dezvoltate de industrie: una de BlueBear, companie parte a Saab, şi una a Disruptor Group, un consorţiu britanic condus de Applied Intuition.

Armata a urmărit cât de bine pot aceste sisteme să execute misiuni reprezentative într-un mediu operaţional realist.

De la „pilotarea unei drone“ la comandarea unei echipe de roboţi

Una dintre mizele principale este reducerea numărului de oameni necesari pentru operarea unui număr mare de sisteme fără echipaj.

Într-un sistem de tip swarm, operatorul poate transmite obiectivul general, în timp ce software-ul gestionează coordonarea dintre aparate.

Asta poate permite unui singur operator să gestioneze un grup de drone în loc să fie nevoie de câte un operator pentru fiecare aparat.

Un roi cu drone ieftine e mai bun decât o dronă foarte scumpă

Armata britanică descrie tehnologia drept un mod de a folosi „grupuri de roboţi care sunt comandate ca grupuri colaborative“.

Potrivit specialiștilor militari, sistemele de acest tip ar putea permite armatei să adopte mai rapid platforme autonome şi fără echipaj, inclusiv sisteme cu costuri mai mici, care pot fi pierdute fără ca impactul să fie comparabil cu pierderea unei platforme militare tradiţionale.

Aici apare una dintre schimbările importante din economia războiului: nu mai este obligatoriu ca fiecare dronă să fie extrem de scumpă şi sofisticată dacă avantajul vine din faptul că zeci de aparate pot acţiona coordonat.

Marea Britanie nu este singură. Despre programele din SUA și Australia

Programul britanic face parte dintr-o cursă tehnologică mai amplă.

În iunie, militari din Marea Britanie, SUA şi Australia au testat pe Salisbury Plain, în cadrul AUKUS Pillar II, tactici de utilizare a roiurilor de drone.

În cadrul experimentului, până la şase drone erau lansate simultan pentru a scana zone desemnate, iar software-ul de swarm coordona misiunea şi transmitea imaginile către utilizator.

În SUA, Lockheed Martin a mers chiar mai departe cu un concept demonstrat în cadrul exerciţiului T-REX din septembrie.

Compania a testat CARI – Coordinated Autonomous Remote Intercept -, un sistem în care un roi autonom de drone defensive creează în timp real o „barieră“ tridimensională împotriva unui roi advers.

Sistemul american este conceput astfel încât dronele defensive să-şi ajusteze formaţia pe măsură ce roiul advers îşi schimbă traiectoria.

Lockheed Martin spune că demonstraţia a inclus şi situaţii în care unele drone şi-au pierdut temporar conexiunea, dar formaţia defensivă a continuat să funcţioneze.

Tehnologia „swarm on swarm”

Astfel, tehnologia evoluează către o situaţie în care nu mai este vorba doar despre „o dronă contra unei drone“, ci despre roi contra roi (swarm on swarm).

Dacă dronele au schimbat deja războiul prin costul redus şi disponibilitatea lor, roiurile autonome ar putea schimba următoarea etapă prin scară: nu o singură maşină care execută o misiune, ci zeci de maşini care se comportă ca un singur sistem.

Publicat
Din categoria Politic