Asociația pentru Promovarea Antreprenoriatului va primi 2,5 milioane de lei pentru combaterea droigurilor

Proiectul a fost selectat pe 16 septembrie de către Comisia de selectare și evaluare a proiectelor finanțate din fondul de măsuri preventive al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). Concursul s-a desfășurat în perioada 21 august – 8 septembrie 2026.

Inițiativa are ca scop reducerea riscului de consum de droguri în rândul copiilor și adolescenților prin creșterea nivelului de informare, conștientizare și reziliență a comunităților față de acest fenomen. Activitățile vor fi realizate în conformitate cu Strategia națională în domeniul drogurilor și dependențelor pentru anii 2026–2032.

În cadrul proiectului sunt prevăzute sesiuni educaționale pentru copii, adolescenți, cadre didactice și părinți, campanii de informare în mass-media, extinderea platformei educaționale digitale „ViciiZero”, precum și un concurs național media privind prevenirea consumului de droguri.

Proiectul se va desfășura din octombrie 2026 până în decembrie 2027, în localități urbane și rurale din regiunile de nord, centru și sud ale țării, inclusiv în municipiile Chișinău și Bălți, precum și în raioanele Ialoveni, Strășeni, Sîngerei, Leova, Soroca, Hîncești, Fălești, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Criuleni și Căușeni.

The post Asociația pentru Promovarea Antreprenoriatului va primi 2,5 milioane de lei pentru combaterea droigurilor appeared first on LOGOPRESS.