Ministrul Finanțelor anunță peste 2 miliarde de lei pentru sănătate: „Evităm un blocaj imediat al finanțării pentru servicii esențiale de îngrijire a românilor”

„Peste 2 mld. lei pentru plăți urgente în sănătate. Evităm un blocaj imediat al finanțării pentru servicii esențiale de îngrijire a românilor. Am aprobat la Finanțe retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea şi disponibilizarea acestei sume din trimestrul IV în trimestrul III. Nu creștem cheltuiala totală aprobată pentru 2026, ci aducem mai devreme resurse care erau deja prevăzute în buget pentru ultimele luni ale anului, astfel încât obligațiile ajunse mai repede la plată în sănătate să poată fi achitate”, a transmis Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.

Ministrul a explicat că presiunea asupra finanțării sistemului de sănătate a crescut în ultima perioadă și că exista riscul ca unele servicii medicale să intre în dificultate financiară odată cu începutul lunii octombrie.

Banii vor acoperi servicii medicale și dispozitive deja acordate pacienților, precum și medicamente deja eliberate.

„Vorbim, așadar, despre facturi care există și trebuie plătite, nu despre cheltuieli noi”, a precizat Nazare.

Măsura evită un blocaj imediat, dar nu rezolvă problemele sistemului de sănătate

Ministrul Finanțelor a subliniat că măsura reduce riscul unui blocaj imediat, dar nu rezolvă problemele structurale ale finanțării sistemului de sănătate.

„Prin această mutare depășim presiunea imediată și reducem riscul unui blocaj de finanțare la intrarea în luna octombrie. Este o soluție necesară acum, dar nu trebuie confundată cu rezolvarea problemelor structurale ale finanțării sănătății. Aici trebuie să fim foarte clari. Putem reașeza calendarul banilor pentru a trece de un moment dificil, dar nu putem transforma astfel de intervenții într-un mod permanent de funcționare”, a scris el.

Nazare a adăugat că orice resurse suplimentare sau flexibilitate bugetară trebuie însoțite de măsuri de reformă, eficientizare și control al cheltuielilor.

Acesta a mai spus că sistemul de sănătate are nevoie de mai multă predictibilitate, de un control mai bun al cheltuielilor și de o legătură mai clară între obligațiile asumate și resursele disponibile.

„Intervenția de acum rezolvă presiunea imediată. Următorul pas trebuie să fie reducerea cauzelor care generează periodic aceste presiuni. Un buget sănătos nu înseamnă doar să găsim bani atunci când apar probleme, ci să construim un sistem în care cheltuielile sunt previzibile, controlate și eficiente”, a mai transmis Alexandru Nazare.

Publicat
Din categoria Politic