MAE și PNUD au discutat prioritățile de cooperare și viitorul program de țară pentru 2028-2032

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Corina Călugăru, a avut o întrevedere cu reprezentanta Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Daniela Gasparikova. Discuțiile s-au axat pe principalele direcții de cooperare dintre Republica Moldova și PNUD.

Printre domeniile abordate s-au numărat guvernanța și consolidarea instituțională, securitatea energetică, protecția socială și transformarea digitală.

Corina Călugăru a apreciat parteneriatul de durată cu PNUD și contribuția organizației la dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova și susținerea agendei europene. În cadrul întrevederii au fost menționate proiectele privind eficiența energetică și economia verde, incluziunea refugiaților și consolidarea instituțiilor publice.

De asemenea, părțile au discutat despre sprijinul oferit pentru consolidarea rezilienței cibernetice a Ministerului Afacerilor Externe.

Un subiect aparte a fost viitorul Program de Țară PNUD–Republica Moldova pentru perioada 2028–2032. Documentul urmează să stabilească direcțiile strategice de sprijin pentru reformele și prioritățile de dezvoltare ale țării. Cele două oficiale au făcut un prim schimb de opinii asupra domeniilor care ar putea fi incluse în viitorul program.

La final, reprezentanții Republicii Moldova și PNUD au reafirmat interesul pentru aprofundarea parteneriatului și continuarea proiectelor în sprijinul reformelor, parcursului european și obiectivelor de dezvoltare durabilă.