Parlamentul a denunțat un acord CSI privind împrumutul interbibliotecar

Parlamentul a denunțat Acordul privind împrumutul interbibliotecar în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI), document care reglementează schimbul fizic de publicații între bibliotecile naționale ale statelor membre.

Acordul, semnat în 1999 la Rostov, a fost propus spre denunțare de Ministerul Culturii. Potrivit autorităților, mecanismul prevăzut de document nu mai corespunde realităților actuale, în condițiile în care cooperarea dintre biblioteci se desfășoară în mare parte prin resurse digitale, iar expedierea publicațiilor în format fizic presupune costuri ridicate.

Denunțarea acordului nu va împiedica Biblioteca Națională să continue cooperarea cu instituții de profil din alte state, inclusiv din țările membre ale CSI. Colaborarea va putea fi realizată prin rețele profesionale internaționale, precum Federația Internațională a Asociațiilor și Instituțiilor de Biblioteci (IFLA) și Biroul European al Asociațiilor de Bibliotecă, Informare și Documentare (EBLIDA).

Ministerul Culturii susține că menținerea mecanismului instituit prin acord nu mai este necesară și în contextul evoluțiilor geopolitice din regiune și al reorientării priorităților externe ale Republicii Moldova.

Acordul este însoțit de un protocol adițional, care urmează, de asemenea, să fie denunțat. Demersul face parte din procesul de revizuire a tratatelor încheiate de Republica Moldova pe platforma CSI.