Nicușor Dan, mesaj după desemnarea lui Siegfried Mureșan
„Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier. Suntem la mai mult de patru luni după ce guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură și în interiorul acestui interval am avut sute de ore de discuții, și împreună, și separat cu partidele politice pentru a găsi o soluție de ieșire din această criză”, a spus președintele pe pagina sa de X.
Mă bucur că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier.
Suntem la mai mult de patru luni după ce guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură și în interiorul acestui interval am avut sute de ore de discuții, și împreună, și separat cu partidele… pic.twitter.com/XvFtIJ3qS5— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) September 17, 2026
Președintele Nicușor Dan a criticat atitudinea partidelor în timpul negocierilor și a spus că a observat mai multă preocupare pentru interesele electorale decât pentru interesul național.
„O să spun direct, am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național. Ba chiar un șef de partid mi-a spus în privat: asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea. Și nu e în regulă, pentru că meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că trebuie să ajungem noi la un compromis astfel încât să reușim să negociem problemele sau, în fine, aspirațiile, dacă sunt diferite, ale categoriilor sociale, profesionale din țara noastră”, a afirmat Nicușor Dan.
„România are nevoie de guvern, rectificare, buget, sunt niște tehnicalități, dar de ele depinde viața curentă a oamenilor și ce pot să cumpere, cum pot să-și desfășoare viața, și nu numai acum, ci și pe un termen mediu de acum încolo. Deci România are nevoie de un guvern”, a declarat Nicușor Dan.
De ce l-a desemnat pe Siegfried Mureșan
Șeful statului a explicat că, în lipsa unei majorități clare, a ales persoana care a primit cele mai multe voturi din partea partidelor la consultările de joi.
„Nu avem o majoritate conturată, în ciuda tuturor acestor ore de discuții, și atunci am ales să desemnez, să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări. Și această persoană este Siegfried Mureșan”, a spus președintele.
Despre Siegfried Mureșan, președintele a transmis că „este o persoană, dincolo de faptul că a fost propus de cele trei partide, care are o experiență în Parlamentul European, o persoană care a negociat de-a lungul timpului lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție”.
Siegfried Mureșan a fost propus pentru funcția de premier de PNL, USR și UDMR.
La consultările de joi, partidele și-au menținut în mare parte pozițiile anunțate anterior, fără să se contureze o majoritate clară pentru formarea unui nou Guvern.
Președintele a recunoscut că misiunea premierului desemnat va fi dificilă.
„Dată fiind configurația parlamentară și date fiind opțiunile pe care partidele le-au exprimat, și public, și azi, la consultări, sarcina primului ministru desemnat va fi una dificilă”, a spus Nicușor Dan.
Nicușor Dan: România va rămâne pe traseul pro-occidental
„În orice caz, indiferent de cum o să ieșim din această ecuație, eu sunt convins că România va rămâne pe traseul pro-occidental, își va îndeplini angajamentele și între aceste angajamente inclusiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanțatorii”, a declarat Nicușor Dan.
Siegfried Mureșan este a treia persoană propusă de Nicușor Dan pentru funcția de premier, după Eugen Tomac și Adrian Veștea.
Desemnarea vine după mai mult de patru luni de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură și după două tentative eșuate de formare a unui nou Executiv.
Cine este Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce spunea cu doar câteva ore înainte
Miercuri, Siegfried Mureșan declara la Strasbourg că este pregătit să formeze Guvernul în cazul în care președintele Nicușor Dan îl va nominaliza.
„Cred că dacă președintele mă va desemna, voi avea această șansă”, spunea Mureșan. El cerea atunci ca șeful statului să convoace rapid consultările cu partidele și să desemneze un candidat pentru funcția de premier, afirmând că acest lucru trebuie făcut „cu cât mai repede, cu atât mai bine”.
Mureșan preciza că PNL, USR și UDMR nu au singure o majoritate absolută în Parlament, dar că, dacă va fi desemnat, va încerca să formeze o majoritate „pe o agendă de reformare și modernizare”.
Siegfried Mureșan acceptă propunerea sa ca premier al României
Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan a anunțat joi, imediat după anunțul președintelui Nicușor Dan, că acceptă propunerea făcută de acesta privind desemnarea sa ca premier.
Știrea inițială
Președintele Nicușor Dan a făcut joi, în urma consultărilor de la Cotroceni, anunțul de ultimă oră: Siegfried Mureșan. Nicușor Dan a venit singur la declarații.
Atenție! Este o premieră în România ca președintele să anunțe public numele premierului propus înainte de a primi răspunsul final al acestuia.
„Suntem la mai mult de patru luni după ce guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură și în interiorul acestui interval am avut sute de ore de discuții și împreună și separat cu partidele politice pentru a găsi o soluție de ieșire din această criză. O să-ți spun direct. Am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național.
Chiar un șef de partid mi-a spus în privat, asta pe România e problema ta, cu partidul e problema mea. Și nu e regulă. Pentru că meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că trebuie să ajungem noi la un compromis, astfel încât să reușim să negociem problemele, aspirațiile, dacă sunt diferite, ale categoriilor sociale, profesionale din țara noastră.
România are nevoie de guvern și nu rectificare, buget. Astea, bineînțeles, sunt niște tehnicalități, dar de ele depinde viața curentă a oamenilor și ce pot să cumpere, cum pot să-și desfășoare viața, și nu numai acum, ci și pe un termen mediu de acum încolo. Deci România are nevoie de un guvern.
Nu avem o majoritate conturată, în ciuda tuturor acestor ore de discuții, și atunci am ales să desemnez, să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partid de la consultări. Și această persoană este Siegfried Mureșan. Este o persoană, dincolo de faptul că a fost propus de cele trei partide, este o persoană care are o experiență în Parlamentul European, o persoană care a negociat de-a lungul timpului lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție.
Am vorbit cu domnul Mureșan și mi-a solicitat un timp de gândire, pe care îl respect. Deci domnul Mureșan rămâne prima opțiune pentru mine în acest moment și aștept să-mi confirme sau să-mi infirme înainte de a publica decretul în monitorul oficial. Oricine ar fi în poziția asta, date fiind configurația parlamentară și date fiind opțiunile pe care partidele le-au exprimat și public și azi la consultării, sarcina primului ministru desemnat va fi una dificilă.
În orice caz, indiferent de cum o să ieșim din această ecuație, eu sunt convins că România va rămână pe traseul pro-occidental și va îndeplini angajamentele și, între aceste angajamente, inclusiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanțatorii.”, a spus Nicușor Dan, joi, în cadrul discursului său de desemnare a lui Siegfried Mureșan ca premier.
Consultări astăzi la Palatul Cotroceni
Liderii partidelor parlamentare au mers joi la Palatul Cotroceni pentru consultări cu președintele Nicușor Dan privind desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru.
Au fost mai multe nume luate în calcul, însă partidele cu cea mai mare pondere în Parlament nu au dat, înaintea consultărilor, semne că își schimbă pozițiile anterioare.
În cadrul negocierilor de la Cotroceni, PSD și AUR i-au transmis lui Nicușor Dan că nu vor vota un Guvern tehnocrat. PNL a spus că va discuta cu premierul desemnat, dacă acesta va păstra controlul asupra finanțelor publice. USR a propus două variante de Guvern minoritar, cu același premier.