Zborurile de pe Aeroportul Național Ronald Reagan din Washington au fost suspendate timp de aproximativ 20 de minute, după ce doi piloți au raportat observarea unei drone în apropierea pistei. Incidentul este investigat de FBI, informează telegraph.md, cu referire la Hotnews.ro
Primul semnal de alarmă a fost transmis de pilotul unei aeronave regionale American Airlines, care ateriza din Tulsa. „Am văzut, parcă, o dronă sau ceva ce a trecut în zbor, probabil la jumătatea pistei”, a transmis acesta turnului de control.
La scurt timp, un alt pilot, al unei curse charter care urma să decoleze spre New Jersey, a raportat că a observat o lumină despre care credea că ar putea proveni de la o dronă.
Turnul de control a oprit imediat operațiunile și i-a avertizat pe ceilalți piloți despre „activitatea neautorizată a unui UAS (sistem aerian fără pilot) raportată în vecinătatea DCA”, precizând că tipul și culoarea aparatului nu erau cunoscute.
Personalul aeroportului a căutat drona, însă nu a reușit să o identifice. Administrația Federală a Aviației (FAA) a anunțat că autoritățile locale și federale au fost informate despre incident, iar FBI investighează posibila încălcare a regulilor privind utilizarea dronelor.
Zborurile aeronavelor fără pilot sunt interzise în mare parte din spațiul aerian din jurul Washingtonului. Aeroportul Reagan se află la câțiva kilometri de Casa Albă și Capitoliu și este amplasat în apropierea Pentagonului.
Incidentul are loc la mai puțin de doi ani după accidentul aviatic produs în ianuarie 2025 în apropierea aceluiași aeroport, când un elicopter Black Hawk al armatei americane s-a ciocnit cu o aeronavă regională American Airlines. Toate cele 67 de persoane aflate la bordul celor două aeronave au murit.