Laborator pentru operarea dronelor, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare”

Un laborator de instruire pentru operarea dronelor a fost inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne. Acolo vor fi instruiți specialiști care vor utiliza drone de supraveghere și monitorizare în misiunile structurilor MAI. Laboratorul are 18 stații de lucru, iar primele cursuri sunt planificate pentru luna noiembrie curent, transmite IPN.

MAI menționează că dronele pot fi folosite pentru obținerea rapidă a imaginilor din zone greu accesibile, căutarea persoanelor dispărute, evaluarea situațiilor de urgență și monitorizarea unor suprafețe extinse. Informațiile transmise din aer vor sprijini echipele aflate în teren în evaluarea situației și planificarea intervențiilor.

„Un sistem modern de securitate are nevoie de tehnologii performante, dar și de oameni care știu să le folosească responsabil. Prin acest laborator, formăm specialiști aici, în cadrul MAI, și creăm condițiile pentru ca pregătirea operatorilor să continue în timp”, a declarat ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, în cadrul evenimentului de inaugurare.

Până acum, 12 angajați ai MAI au fost instruiți la Berlin în operarea dronelor. Șase dintre ei vor deveni formatori pentru colegii lor. Noua capacitate va asigura și pregătirea pentru utilizarea dronelor de supraveghere și monitorizare recepționate în luna iulie pentru mai multe subdiviziuni ale MAI. Laboratorul a fost creat cu sprijinul GS Foundation și cu finanțarea Ministerului Federal de Externe al Germaniei.

The post Laborator pentru operarea dronelor, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” appeared first on ipn.md.