Un lot de 13 800 de doze de vaccin recombinat pentru profilaxia hepatitei virale B la adulți a fost procurat pentru imunizarea persoanelor din grupurile cu risc sporit de infectare.
Pentru achiziționarea vaccinului, Compania Națională de Asigurări în Medicină a alocat peste 716 mii de lei.
Lotul a fost deja livrat și recepționat la Depozitul național de vaccinuri din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
Potrivit CNAM, vaccinul a fost livrat în termen și corespunde specificațiilor contractuale. Livrarea a fost însoțită de toate documentele care confirmă respectarea condițiilor de calitate și păstrarea neîntreruptă a lanțului de frig pe întregul traseu, inclusiv certificatele de conformitate și de origine.