Mai întâi au urmat șantajul și amenințările cu moartea pentru a-i asigura cooperarea, apoi a urmat o serie de sarcini, fiecare mai sinistră decât precedenta: să-și denunțe colegii activiști, să obțină informații personale de la artiști cu tendințe protestatare și – în cele din urmă – să contribuie la un complot de răpire și asasinare a unui adversar al Kremlinului. Așa a descris Rita Flores, o artistă rusă în vârstă de 29 de ani, activistă și fostă membră a colectivului Pussy Riot, modul în care a fost recrutată și supravegheată timp de trei ani de către ofițeri ai serviciului de securitate rus FSB, colaborare pe care a întrerupt-o abia când a fugit din țară luna trecută, relatează The Guardian.
„Frica mea era prea mare”: mărturiile unei foste membre a Pussy Riot recrutată de spionii ruși pentru a-și denunța colegii activiști